Ritualul românesc care lupta cu haosul, boala și pierderea sufletului.
În folclorul românesc, Călușarii nu erau doar dansatori. Erau un ordin ritualic masculin care intra în sat în perioade periculoase, mai ales în timpul Rusaliilor, atunci când lumea devenea „subțire”, iar granița dintre om și spirit începea să cedeze.
Se spunea că puteau vindeca:
• paralizii,
• stări de „luare din minți”,
• boli fără explicație,
• oameni „luați din vânt”.
Poate că tocmai aici se ascunde cheia lor simbolică:
Călușarii luptau cu excesul de Aer.
Rusaliile sunt spirite ale Aerului. Entități ale mișcării, vertijului, seducției și dezorganizării psihice. Ele nu atacă trupul direct, ci orientarea interioară a omului. Îi fură ritmul, centrul și prezența.
Iar Călușarii răspund prin opusul perfect:
Pământ și Foc.
Pământul apare în lovirea ritmică a pământului însuși, în sărituri, în contactul brutal cu materia. Dansul lor nu este decorativ. Este o reancorare forțată în corp.
Focul apare în viteză, transpirație, efort și extaz ritualic. Ei nu alungă haosul prin calm, ci printr-o energie și mai puternică decât cea a spiritelor care au destabilizat omul.
De aceea dansul Călușarilor pare aproape violent. Nu este un dans de spectacol. Este o tehnologie arhaică de readucere a sufletului în corp.
Iar între toate acestea apare și Apa:
transa colectivă, emoția de grup, starea aceea stranie în care individul nu mai dansează singur, ci este absorbit într-un organism ritualic mai mare decât el însuși.
Călușarii nu vindecau prin explicații.
Vindecau prin ritm.
Prin corp.
Prin sincronizare.
Poate că omul modern nu este atât de diferit de cel din satul vechi.
Doar că astăzi Rusaliile poartă alte nume:
supra-stimulare,
anxietate,
viteză,
haos mental,
ruperea de propriul corp.
Iar uneori, exact ca acum câteva sute de ani, vindecarea începe tot prin coborârea din minte în pământ.